Primăria Veche din Sibiu este considerată în literatura de specialitate cel mai important monument ale arhitecturii urbane medievale din această zonă a Transilvaniei. Interesul cercetărilor întreprinse aici se datorează însă şi situării cronologice a ansamblului la limita dintre doua perioade stilistice: goticul târziu şi Renaşterea. Clădirea, compusă din trei corpuri alaturate: turnul-locuinţă, corpul de legătură şi clădirea principală, este construită din cărămidă. În piatră au fost realizate doar cadrele de uşi, ferestrele şi nervurile bolţilor. Tocmai aceste componente au avut un rol însemnat în încadrarea cronologică a monumentului, chiar din secolul al XIX- lea, când cercetări arheologice nu fusesera încă întreprinse şi documentele de arhivă încă insuficient cercetate. Cercetarea actuală a ajuns la concluzia că etapa gotică a construcţiei trebuie încadrată cronologic între anii 1475 - 1491, în care proprietarul fusese membrul de vază al patriciatului sibian Thomas Altemberger. Lui i se atribuie construirea celor trei corpuri de clădire menţionate mai sus, cu o rezerva: clădirea principală a suferit modificări si, mai ales, amplificări într-o perioada ulterioară. În secolul al XVI-lea, ceea ce se numeşte acum "clădirea principală" a Primăriei Vechi a primit aspectul ei actual. După opinia lui Virgil Vătăşianu, etajarea acestui corp de clădire nu s-a putut efectua înainte de mijlocul secolului al XVI-lea. Aceasta opinie este susţinută de caracterul stilistic al Renaşterii, prezent în special la cadrele de ferestre şi usi, dar şi prin amplificarea clădirii spre Spinarea Câinelui, conţinând câteva elemente interesante. Ferestrele menţionate au forma dreptunghiulară şi dimensiunile celor din etapa gotică, marcând probabil dorinţa de a da clădirii un caracter unitar; profilele şi ornamentele ancadramentelor din piatra ale unor ferestre aparţin fără dubii Renaşterii, iar caracteristicile cadrelor altor ferestre situate la acelaşi nivel sunt cele ale goticului târziu.
Cladirea este în această etapă amplificată, prelungită spre strada Odobescu şi supraetajată. Intrarea principala nu se mai făcea prin turnuleţul adosat turnului-locuinţă, ci prin clădirea principală si aceasta se lega de-a lungul corpului intermediar de turn printr-o galerie deschisă, sprijinită pe console masive (un element similar se afla spre curtea interioară a Casei Haller din Piaţa Mare). În exterior, colţul clădirii la intersecţia dintre Spinarea Câinelui şi strada Odobescu formează un ieşind la nivelul etajului, stabilitatea acestei părţi a clădirii fiind asigurată printr-un stâlp deosebit de masiv şi o succesiune de arce de descarcare sprijinite pe console masive, în forma unor guri de tun incluzând o ghiulea. Este greu de crezut ca aceste forme ornamentale pot fi mai timpurii decât mijlocul - a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În 1545 clădirea a fost cumpărata de Magistratul oraşului şi devenea Primarie. Nu ar fi imposibil că modificările menţionate mai sus să fie determinate de noua ei funcţiune şi poate că motivul ornamental al consolelor amintite a fost menit să confirme caracterul public al clădirii şi să consfinţeasca aspectul ei de fortăreaţă, reieşit din masivitatea şsi unitatea zidăriei legată de altfel de zidul de incintă al oraşului şi întărită de micile dimensiuni ale ferestrelor parterului asemănătoare unor guri de tragere.
Reper
Monumentul se află în apropierea Pieţei Mari din Sibiu, înconjurată de zidul de incintă al oraşului.