Biserica a funcţionat ca lăcaş de cult până în 1946, când a fost dezafectată odată cu darea în folosinţă a noii biserici greco-catolice, construită în altă parte a oraşului. Rămasă în părăsire, oamenii locului au demolat-o, folosind materialul recuperat la alte întrebuinţări. Astăzi se mai află în picioare doar absida altarului, dar denivelările terenului lăsau însă să se întrevadă întregul plan al lăcaşului.

Din punct de vedere arheologic, biserica prezintă un interes deosebit, ea fiind ridicată cel mai devreme pe la mijlocul veacului XVIII, lucru dovedit şi de altfel şi pe cale arheologică. Informaţia documentară referitoare la o altă biserică mai veche situată în acelaşi perimetru este aproape inexistentă. Însă hramul bisericii (Sf. Nicolae) este pomenit pentru prima dată într-un act testamentar, lăsat de către Ştefan Olahul, tatăl umanistului Nicolae Olahul, care a fost între anii 1504-1520 judele regesc al Orăştiei. El îşi manifesta dorinţa de a fi îngropat după moarte în biserica ce purta acest hram. Nici o altă veche biserică de pe teritoriul oraşului nu a purtat un astfel de hram.