Structura de lemn era construită pe un nivel de argilă puternic contaminat de apele menajere şi pluviale ce au stagnat sub ea, în epoca respectivă. Această structură de lemn a fost construită dintr-o reţea de grinzi de stejar cioplite, racordate la teren printr-un sistem de pari bătuţi vertical în pământ şi îmbinaţi la capetele superioare cu aceste grinzi, în sistemul cepilor. Pentru amenajarea terenului pe care a fost realizată această structură, a fost folosit un strat suport de pământ argilos. Deşi nu au fost descoperite materiale arheologice care să determine o datare a acestei amenajări edilitare, singurul reper cronologic este oferit de către hărţile de epocă, în care este reprezentată expresiv, începând din anul 1789. Faptul că urmele marelui incendiu de la 1847 se situează direct pe acest nivel de amenajare a uliţei, demonstrează că în acel an încă mai funcţiona

Configuraţia ei a fost stabilită pe teren din fragmentele structurii de lemn descoperite în aproape toate secţiunile şi casetele arheologice efectuate între intersecţia cu Strada N. Tonitza şi cea cu Strada Şelari.