Hanul a fost unul mănăstiresc şi a fost ridicat la începutul sec. al XVIII-lea de către spătarul Mihai Cantacuzino. În prima jumătate a sec. al XIX-lea, hanul trece printr-o perioadă de decădere, culminând cu distrugerile provocate de cutremurul din 1838 şi incendiul din 1847. A fost refăcut, împreună cu biserica, între 1850-1852, moment în care clădirea hanului se compunea din parter şi etaj şi avea aproape 200 de camere şi prăvălii, numerotate, toate fiind închiriate. În anul 1903, pe timpul primarului C.F. Robescu, hanul şi turnul clopotniţă din faţa bisericii, au fost demolate, pentru a se lărgi Calea Victoriei.