Iniţial lăcaşul de cult creştin medieval (inceputul secolului al XIII-lea), in alta formă arhitecturală, de factură romanică, cu o absidă semicirculară, gazduia serviciul religios pentru catolicii din cetatea transilvană, vestigii arheologice din acele timpuri fiind descoperite sub absida bisericii actuale.

In perioada 1250-1300, poate chiar mai târziu, pe temeliile micii biserici s-a zidit alta, tot de factură romanică, cu trei nave şi un turn pe latura vestică. Transformări structurale fundamentale se concretizează material între 1429-1488, cand bazilica romanică s-a metamorfozat intr-o biserica-hală cu absida poligonală, ilustrare a goticului tarziu, dar păstrând porţiuni din zidurile bazilicii şi turnului. Pictura muralăa, contemporană acestei perioade (1483-1488), valoroasă, a fost semnată de Jacobus Kendlinger, la inceputul secolului, ulterior apar componente constructive şi amenajări noi - altarul Sf. Martin, un poliptic pictat (1515), mobilier stil Renaştere, confecţionat în 1523 de Johannes Reychmuth, tâmplar local, autorul stranelor de la Basna (1503), Biertan (1514), Bagaciu (1533) şi altele, mai ales pe valea Tarnavei Mari, pietrele funerare daltuite de Elias Nicolai.

Stadiul actual de constructie reprezinta ultima perioada, tot de maniera gotica tarzie, materializat prin doua porticuri care strajuiesc intrarile de sud si nord. Impresioneaza, de la prima privire, monumentalitatea si dimensiunile mari - 54m lungimea, 21m - latimea navei centrale, 14,5m - inaltimea la cornisa, 30 m la coama acoperisului, 40 m la varful turnului. Solutiile arhitectonice confera rezistenta monumentului, dar creaza totodata un plus de frumusete - la exterior, contrafortii "inalta" si subtiaza silueta zidurilor; in interior, delimitarea boltilor altarului si navei centrale, arcul de boltire din piatra, cu profileti, suprainaltat cu ziduri masive (reconstituit intre anii 1988-1989) asigura o geometrie care incantă, specifică stilului gotic.

1345 atestată documentar