S-a constatat că monumentul a fost zidit într-o singură etapă, ca biserică cu plan central, cu pronaos, naos şi altar în patru laturi. Terenul nu a permis verificarea fundaţiilor turnului de pe latura de vest, dar reprezentarea din secolul XVII, din tabloul votiv păstrat pe peretele de vest al naosului, nu cuprinde acest element. Turnul clopotniţă a fost ridicat la 1827. În interior, după dezafectarea podelei contemporane din scânduri susţinute pe bârne, s-a înlăturat un strat de zgură de furnal cu grosimea de 10 - 25 cm. Sub acest nivel, s-au sesizat urmele unei podiri mai vechi, tot cu scândură susţinută pe bârne groase de 15 cm şi aşezate pe un nivel din nisip cu pigment de mortar. La cca. -30 cm faţă de nivelul de călcare actual, a fost surprins pe porţiuni mici, un nivel de pavare a bisericii cu cărămizi prinse pe un pat de mortar aşezat pe un strat de nivelare gros de 15 - 25 cm şi compus din pământ cu pigment de cărămidă, piatră şi mortar. Pe baza acestor observaţii această amenajare, a fost considerată ca fiind prima pavare interioară a monumentului, aşezată pe o nivelare efectuată imediat după terminarea lucrărilor de zidire. Cu acelaşi prilej, în faţa Uşii Împărătaşti a iconostasului a fost montată în pavaj o lespede din calcar, a cărei ornamentaţie deşi puternic uzată prin călcare, denotă o provenienţă romană. Din păcate aceste situaţii au putut fi observate doar pe porţiuni reduse ale profilelor, stratigrafia fiind deranjată în mare parte de înhumările moderne, din centrul naosului. O altă deranjare a stratigrafiei s-a produs în anii '20 ai secolului XX, când fundaţiile zidurilor exterioare, ca şi fundaţiile stâlpilor de susţinere a bolţii au fost consolidate din interior cu un brâu de beton ce coboară până la adâncimea de 1,70 m de la actualul nivel de călcare. Sub acest nivel, pe toată întinderea secţiunii a fost surprins un strat de cultură preistoric gros de 80 cm, conţinând ceramică neolitică. Sub stratul preistoric, la o adâncime de 95 cm de la nivelul de călcare actual, apare solul viu. Singurul loc nederanjat de amenajările amintite mai sus a fost surprins în extremitatea de vest a secţiunii, la zidul interior, neconsolidat cu beton, ce desparte naosul de pronaos. Aici a fost cercetat şi singurul mormânt medieval deranjat doar în zona picioarelor care a păstrat în inventar două inele şi o monedă de argint. Este vorba de un inel gracil, realizat din sârmă de argint pe care a fost lipită o inimioară mică din acelaşi metal şi un inel sigilar masiv, peste a cărui sigiliu reprezentând un potir ornamentat tot cu o inimioară şi flancat de un soare şi o semilună, a fost lipit un denar emis de regele Vladislav I al Ungariei (1440 - 1444). Pentru a se potrivi peste spaţiul oval al sigiliului, marginile monedei au fost decupate corespunzător. Având în vedere constatarea stratigrafică conform căreia mormântul a fost practicat după construirea bisericii, datarea monumentului poate fi coborâtă înainte de secolul al XV-lea. Stratele preistorice au fost afectate de o construcţie medievală, datată cu monedă în secolul XVI, din care s-a dezvelit mai mult de jumătate. În această locuinţă, puţin adâncită, s-a descoperit o sobă/cuptor (?), o vatră şi multe fragmente de obiecte de fier folosite la construcţia propriu-zisă. De asemenea, s-a descoperit şi ceramică, deosebit de frumoasă, caracteristică perioadei. În colţul de sud-est al acesteia, în afara construcţiei, s-au descoperit două schelete umane depuse în gropi special amenajate şi - după cuiele descoperite - în sicrie. Inventarul acestora nu ne permite să le atribuim unei perioade cronologice anume. Straturile preistorice au fost surprinse intacte în partea de vest a secţiunii noastre.