Cetatea s-a aflat în folosinţă o perioadă îndelungată de timp, a trecut prin două războaie mondiale şi a fost golită şi curăţată pe parcursul timpului. În cursul cercetărilor au ieşit la iveală fragmente de pipe, câteva fragmente ceramice, fragmente de sticlă de geam, cuie forjate, o lamă de cuţit, o brişcă, o aplică din cupru, un nasture metalic şi o potcoavă de cizmă. Toate obiectele găsită aparţin secolelor XIX-XX. Neavând elemente de datare, periodizarea cetăţii a fost făcută pe baza observaţiilor de teren (pe baza compoziţia zidului şi a mortarului) şi pe baza planurilor din Arhiva de Război de la Viena. Am reuşit să identificăm zidurile pe baza planului din anul 1768, care probabil reflecta situaţia din 1718 şi 1733, când cetatea a fost semnalată ca turn vechi, care era în ruine. Negăsind elemente de datare în apropiere zidului, nu le putem încadra temporal cu exactitate. Dacă admitem faptul, că în anul 1718 în cetate era sediul comandantului vămii de la pasul Ghimeş şi că peste 15 ani cetatea a fost descrisă ca o fortăreaţă ruinată la capătul muntelui Adelmas, putem să presupunem faptul că prima fază (Z-1) de construcţie poate să dateze şi din sec. al XVII-lea.